Migraţia aleşilor

Îndraznesc, în naivitatea mea incurabilă, să abordez un subiect, despre care s-a vorbit mult, dar care a rămas mereu fără ecou, respectiv despre migraţia aleşilor neamului de la o formaţiune politică la alta.
De ce nici o formatiune politică ori majoritate parlamentară, perindate de-a lungul timpului pe sub cupola Parlamentului, n-a încercat să descurajeze în vreun fel acest fenomen, este de înţeles. Pentru că tuturor, atunci când s-au aflat la putere, le-a convenit să aibă la dispoziţie o portiţă pe care, la nevoie să să o deschidă şi să fluture prin ea un ciolan cărnos, către nişte spirite labile din tabăra adversarilor politici. De ce acest fapt este posibil, iarăşi este binecunoscut: datorită lipsei noastre de reacţie.
Ne dăm sau nu ne dăm seama, noi, cetăţenii de rând... alegătorii, suntem cei înşelaţi. Vine individul, candidează sub doctrina unui partid (aşa subţire, cum e ea!), obţine cel mai mare număr de voturi în colegiul respectiv, intră în Parlament şi constată brusc faptul că nu şi-a ales bine tabăra - aceasta nu are majoritate... deci nu  e la putere. Din acest moment, personajul se-aşează la pândă şi stă cu ochii bine aţintiţi spre "portiţa" mai sus menţionată. Ocazia se iveşte întotdeauna, de regulă după o aşteptare nu prea lungă, iar la semnalul dat cu ciolanul, respectivul schimbă loja. Astfel, cetăţeanul, mai mult sau mai putin turmentat, se trezeşte că, după ce a votat un parlamentar de dreapta, are în fapt, unul de stânga... sau invers.
Această lacună (oare?) legislativă devine însă şi mai periculoasă,atunci când duce la apariţia de formaţiuni politice parlamentare nelegitime, cum vedem că s-a întâmplat deja. Pornind de la acest fapt, ne putem imagina scenarii apocaliptice, care nu sunt imposibil de transpus în practică. Să ne gândim bunăoară, că o anumită grupare extremistă, de stânga sau de dreapta, care în mod normal n-ar avea nici o şansă să pătrundă în Parlamentul României, si-ar infiltra oamenii în toate partidele politice importante. Nu un om-doi, ci cu sutele. Un procent semnificativ dintre aceştia, ar obţine voturile necesare ocupării unui loc în legislativ. După constituirea acestuia, la un semnal, toţi îşi dau demisia din formaţiunile sub oblăduirea cărora au candidat şi ne trezim că în Parlamentul României avem un nou partid, cu denumirea, de exemplu, de Partidul Legionar, sau Partidul Naţional Socialist, sau Partidul Comunist etc. Exemplul este puţin forţat, iar pe unii i-ar putea face să zâmbească, părându-li-se de-a dreptul irealizabil. Să nu uităm însă că istoria este plină de exemple de situaţii care, deşi la un momendat păreau imposibile, s-au transformat mai târziu în realităţi.
Evident, prevenirea unor astfel de situaţii, nu poate fi făcută decât schimbând legislaţia actială, astfel încât, cel care s-a săturat de partidul care l-a sprijinit în alegeri, în momentul în care îl părăseşte, să îşi abandoneze şi locul din Parlament. La fel şi cel care a candidat ca independent, ar trebui să demisioneze, ori să fie exclus din forul legislativ, în momentul în care trece în "barca" vreunui partid politic.
Probabil unii dintre dumneavoastră, cu un simţ al economiei mai dezvoltat, vor spune: "Bine, bine!... dar pe banii cui se vor organiza alegeri în colegiile rămase vacant, ori de câte ori, unii indivizi vor constata că şi-au ales greşit formaţiunea politică?". Din acest punct de vedere însă putem rămâne pe deplin liniştiţi, pentru ca singurele singurele locuri ce se vor vacanta în Parlament între alegeri, în situaţia pe care o propun eu, vor fi tot cele rezultate în urma unor condamnări definitive ori decese.
Problema care se pune, este dacă şi cum vom reuşi vreodată noi, cetăţenii României, să convingem vreo formaţiune sau coaliţie politică, să legifereze în acest sens. Ce metode şi ce mijloace ar trebui să utilizăm? Mai mult: avem noi, ca popor, forţa şi înţelepciunea necesare să iniţiem şi să ducem la bun sfârşit un astfel de demers?