Cuvântul de-nceput!

Aceasta este prima mea postare pe un blog... Pe primul meu blog, de care sunt foarte mândru...
Nu ştiu în acest moment, dacă cineva o să citească cele scrise de mine aici, dar eu sunt încântat de faptul că voi avea un loc unde să-mi strig disperarea, să-mi plâng tristeţea, ori să-mi clamez bucuria.
Am să spun, pentru început, câteva cuvinte despre mine, pentru ca eventualii vizitatori ai blog-ului să aibă senzaţia că se află pe pagina cuiva cât de cât cunoscut.
M-am născut pe 14.09.1963, într-o localitate din jud. Buzău, acolo am copilărit şi tot acolo am absolvit cele opt clase ale învăţământului primar şi gimnazial.
La vârsta de 15 ani şi o zi, îmbrăcam prima uniformă a Armatei Române - cea de elev de liceu militar (Liceul Militar "Dimitrie Cantemir", Breaza, jud. Prahova). Viaţa de licean, pentru mine, ca dealtfel pentru toţi colegii mei din acea perioadă, a însemnat patru ani lungi şi grei, încărcaţi cu toate privaţiunile cunoscute ale traiului cazon. Acestor patru ani le-au urmat alţi trei - tot de regim cazon, mai dur însă şi mai restrictiv decât cel anterior - de elev de şcoala militară.
Multi, probabil peste 90% dintre oameni, nu puteau şi nici astăzi nu pot să înţeleagă cum, nişte tineri precum eu şi colegii mei, se supuneau de bună voie, unui regim de viaţă aproape spartană, la vârste atât de fragede. Ei bine, le pot spune acelor oameni de acum - aşa cum le spuneam şi celor care atunci, mai în zeflemea sau în serios, îmi aruncau subtil remarci de genul: "De! Armată ti-a trebuit?" - că forţa de a rezista tuturor acelor privaţiuni, rezida din credinţa noastră în nobleţea profesiei pentru care ne pregăteam, din respectul şi încrederea pe care ni le acordau semenii noştri, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu ne-nţelegeau sacrificiul şi, nu în ultimul rând, dintr-o oarecare doză de patriotism (devenit desuet astăzi), pe care nouă, pe vremea aceea, ni-l insuflau încă dascălii noştri, chiar din clasele mici.
Am ieşit ofiţer în 1985 şi mi-am desfăşurat activitatea în această calitate timp de 21 de ani, cu onoare şi respect faţă de instituţia militară, aşa cum am fost învăţat în cei şapte ani de ucenicie a armelor, petrecuţi în liceu şi şcoala militară.
În sfârşit, în anul 2006 am fost disponibilizat şi trecut în rezervă la gradul de maior, ca urmare a reorganizării unităţii la care activam, reorganizare ce a constat în reducerea drastica a efectivelor acesteia şi cu precădere a posturilor de ofiţer superior.
Cei patru ani care au trecut de la schimbarea cazărmii cu jungla din afara ei, nu au adus nimic nou în existenţa mea, iar toate încercarile pe care le-am facut cu scopul de a-mi gasi un nou drum, s-au lovit, de fiecare dată, de zidul covârşitor al prejudecăţilor înconştient întreţinute de la cel mai înalt nivel al structurilor statului.
Aceasta este biografia mea succintă care, fără riscul de a greşi, ar putea fi atribuită (exceptând anii si perioadele concrete) şi altor zeci de mii de camarazi ai mei, loviţi crunt astăzi în idealurile pentru care şi-au sacrificat tinereţea şi, unii,  chiar o parte din copilărie.